Am citit de curând o carte care m-a impactat. Și-am folosit cuvântul impactat deși nu-mi place deloc cum sună în limba română, mai ales că avem, slavă Domnului, destule sinonime pentru acest cuvânt. Dar am simțit să folosesc un verb dur, rece, metalic și puțin în afara limbii române. Altfel aș fi spus că am citit o carte care m-a bulversat și m-a trimis la o introspecție profundă. Am avut diverse trăiri citind-o și folosind un cuvânt așa rece despre carte mă face să mă detașez puțin. 😇
Nu știu ai voștri copii cum sunt... dar ale mele fete au mai antrenați mușchii palmei de la mouse și smartphone decât oricare alt mușchi. Asta-i generația… noi “băteam” cartierul, ei se “bat” cu tehnologia. Deci am stabilit că ale mele n-au “veleități atletice”.
O am pdf în email de anul trecut. De carte zic. Recomandare de 5 stele a unei bune prietene. Și tot de atunci zace acolo. Și pentru că a apărut și filmul... zic ”hai dom' le s-o citesc”
E important să ai prieteni… E important să ai prieteni care să te tragă după ei în tot felul de activități nebune. Prieteni fără de care ai fi avut mai mulți bani în cont, dar ai fi fost mai sărac în amintiri și aventuri.
Deci… acum vreo luna, zice al meu să mergem intr-un offroad (light - credem noi) cu membri din clubul Land Rover Freelander Owners Club România. Că prietenii noștri au un Land Roverși au mai fost și hai sa vedem și noi cum e…să bifam și asta… dacă cei din club primesc și “oaia neagră” printre Freelander-i 😁
Cu o parte din mașini ne-am găsit la Buzău… apoi cu ceilalți ne-am găsit undeva între Buzău și Barajul Siriului. Strângeri de mână, lipim stickere pe mașini… și dăm bice spre Vf. Penteleu.
O sa încep cu sfârșitul… când am terminat de citit cartea, eram cu lacrimile înnodate în barbă. Și în mașină. Că mai mult a stat în torpedo și am citit la ea în timpii morți când îmi aștept fetele să iasă de la diverse activități, și nu-ți vine nici să pleci nici să stai. Așa că umplu timpul cu ceva ce mă unge pe suflet. Că doar tot din timpul meu trece 🙂
Sunt persoane care se încarcă cu toată energia din lume privind răsăritul și persoane care își strică tot feng-shui-ul dacă le deranjează pleoapa o rază de soare. Eu fac parte din persoanele care dau like la răsărit doar dacă trebuie. Dacă nu trebuie… așa de bine ce mă mulez pe partea cealaltă și-mi afund nasul în pernă… ce n-ați văzut!
Nu mai știu când am cumpărat cartea. Cert e că avea pe ea lipită o bulină galbenă de toată frumusețea pe care scria 5 lei. M-am chinuit ceva să dau jos bulina... unul din gânduri a fost că oi fi dat eu pe ea 5 lei, dar poate face mai mult de atât.
Gata. Am dat-o gata. De carte zic. Noroc de concursul de șah al Ioanei, unde nu au fost părinți pe care să-i cunosc, și nu am avut cu cine socializa. Ce ”generație” fantastică de adulți suntem! Și din păcate asta dăm și mai departe copiilor noștri. Socializarea cu telefonul. Mâna aia de părinți care am rămas afară să ne așteptăm copiii, s-a distanțat social cât a putut de bine și fiecare a socializat cu telefonul de-a încins acumulatorii... trei ore, poate mai bine. Eu am terminat de citit cartea. O aveam e-book. Nu-mi plac cărțile digitale, dar uneori decât ”nimic” – e bun si un e-book.
Nu știu voi, dar mie mi-a fost dat să întâlnesc în viață mulți oameni buni. Într-o lume în care totul e pe repede-nainte, e bine să ai lângă tine și oameni buni...
Când eram mici nu ”percepeam” atâta răutate în jur. Comunitatea era mai unită – cred că doar părea – constrânsă fiind de PCR... dar probabil oamenii erau la fel de răi, egoiști și ”deștepți„ ca și azi.
Dar după cum vă spuneam – am avut noroc de-a lungul timpului și de oameni frumoși lângă mine – și ne-am făcut reciproc viața mai ușoară sau mai veselă la un moment dat.
Revenind la citit. Am trei doamne-prietetene care mă ”alimentează” cu cărți, și pentru asta le sunt recunoscătoare. Îmi pare rău că nu mai reușesc și ”fizic” să ne întalnim cât ar avea nevoie suflețelul nostru – din lipsă de timp, organizare, priorități, probleme, etape din viața noastră ori a copiilor noștri – dar sunt sigură că o să vină într-o zi și vremea noastră.
În weekend, într-o învălmășeală de întâmplări, am ajuns la film. La film la mall. A fost mai dificil până am ales filmul pentru toți. E greu când diferența de vârstă dintre cel mai mare și cel mai mic din familie e 41 ani
Am ”aterizat” la Zăpadă, Ceai și Dragoste. Pe IMDB are 7,4 din 10. E mult. Zău că e mult. Bine, sunt și doar 79 de voturi. Ar fi de un 6 – cu indulgență. Când te duci la film la mall cu toată familia, scuturi puțin portofelul. Că nu e doar biletul... mai e și găleata cu popcorn pentru fiecare si sucul/apa, una vrea popcorn cu caramel, daca vrea una vrea și cealaltă.. Da’ stai! ”Păi mie găleată nu-mi iei?.. Păi n-ai vrut cu caramel?... Ba da! Dar dacă i-ai luat ei cu caramel, vreau și eu și cu sare....”...ce să zic... mofturi mărunte, care cresc ”valoarea filmului”. Cred că de la popcorn si alte ronțăieli are 7,4 pe IMDB. Mai în glumă, mai în serios – e destul de costisitor să mergi la cinema cu doi copii. Dar timpul petrecut în familie, și amintirile merită toți banii.
Trăim niște vremuri în care și timpul pare că e puțin... și banii par(că) sunt puțini... măcar dragoste să dăm celor dragi cu nemiluita.
Pentru că nu-mi mai ajunge timpul, dar vreau să vă scriu, îmi iau din timpul de somn să împărtășesc cu voi ”chinezii”.
În weekend fii-mea aia mare a vrut la mall/film. A vrut și aia mică – dar cum nimeni din familie nu s-a sacrificat să doarmă vreo două ore la un film de desene animate în fotoliul de la cinema, a rămas acasă.
După film, m-am dus să-mi recuperez odrasla. Într-o doară o întreb la ce film a fost. Ezită, bâiguie un ”10 inele”, apoi spune:
- Gata! Mi-am amintit! Shang – Chi și legenda celor zece inele.
M-a bufnit râsul. Mi-am abținut cascada de hohote care-mi bătea în stomac să iasă afară. Mi-am amintit ce-am pățit eu prin anii '90 cu denumirea filmelor chinezești.
Îmi plac filmele. Cred că tuturor ne plac. Începând cu desenele animate și terminând cu documentarele... sau invers. Zău că nu contează. Depinde de chef.
Sunt multe filme pe care nu le-am văzut la vremea lor. Poate unul din motive e și faptul că în Galați multă vreme n-a fost niciun cinema. Pentru că dacă acum e normalitate și între timp ați uitat, vă aduc aminte că cinema-ul de la Casa de Cultură s-a deschis pe la sfârșitul lui 2015 iar cel de la mall pe la sfârșitul lui 2017. Am cam fost privați de genul ăsta de cultură, nu-i așa?
De ieri până azi am reușit să vizionez două filme. URA!!! Dar nu legate sau cap-coadă dintr-o bucată. Pe bucățele, în timp ce mai făceam și altceva și suprapus peste programul de somn. But guess what! A meritat cu vârf și îndesat.
